Companiile romanesti practica, din ce in ce mai mult, transportul intracomunitar, iar soferii care fac acest transport sunt plecati cu lunile de acasa si trebuie sa se comporte ca niste soferi europeni atat din punct de vedere al traficului cat si al responsabilitatilor pe care le au.

Pentru a afla „dedesubtusofer_ian2013-225x300rile“ din activitatea de sofer „in comunitate“, nu puteam decat sa mergem direct la sursa pentru a vedea prin ochii unuia care face acest lucru zi de zi.

Direct in paine

Povestea este cea a unui tanar roman care nu a ales acest job din pasiune pentru transport sau pentru camioane si care nu avea experienta in a conduce vehicule comerciale grele, ci doar dorinta de a trece peste greutatile vietii cotidiene, iar oportunitatea de a fi sofer de camion in comunitate a aparut la momentul potrivit. „Acum am deja doi ani de cand lucrez ca sofer de tir. Initial, mi-am luat permisul de profesionist pentru ca urma sa lucrez pentru una dintre institutiile statului, dar acolo lucrurile nu s-au mai materializat si, la propunerea unui prieten, am zis sa incerc si acest mod de viata. Poate si din curiozitate. Nu am avut nici o problema cu faptul ca nu aveam experienta, ba chiar a fost un lucru pozitiv, pentru ca firma cauta oameni pe care sa ii «formeze» si nu isi doreau soferi cu experienta, dar care veneau si cu proaste «obiceiuri soferesti»“, a spus Ovidiu Dumitrescu, sofer al firmei Denmark Transport

Motivatia financiara

Dupa cum se stie, cursele externe sunt mult mai bine remunerate decat cele interne si de aceea acest gen de job pare o „oaza“ pentru cei dornici de a castiga bani rapid. Insa, chiar daca dorinta este mare, nu toti fac fata. „In prima perioada, am fost in training cu unul dintre soferii mai vechi, iar dupa aproximativ o luna am ramas singur. In timp, am avut si eu cativa «elevi» si am observat ca unii chiar nu sunt facuti pentru meseria asta. Singurul lucru care i-a atras era salariul. Pentru mine, unul dintre motivele care m-au determinat sa ma apuc de acest job a fost faptul ca urma sa fac curse numai in comunitate, nu si in Romania, unde stiam foarte bine care sunt problemele cu infrastructura, cu lipsa parcarilor, dar si cele cu politia, care parca iti cauta nod in papura, ca poate dai o spaga. In strainatate, daca esti prins, de exemplu, cu magnet pe cutie, ca tahograful sa nu mai inregistreze, nici nu mai stau la discutii cu tine, esti dus direct la inchisoare, pe cand la noi… Dar, si in Romania, si in tarile comunitatii, cei mai multi dintre soferi sunt platiti la kilometru si, atunci, tentatia este mare. In comunitate, doar daca pomenesti de spaga risti sa dormi pe la inchisoare, asa ca mai bine iti vezi de treaba. Eu, spre deosebire de marea majoritate, sunt platit putin diferit. Mai exact, avem un salariu fix, de baza, ceva de genul 800 RON, iar restul, pana la 1.500 euro, este reprezentat de diurna, independent de numarul de kilometri pe care ii avem de facut intr-o luna. Lucrez in mod normal doua luni si una am pauza. Cele doua sunt platite asa cum v-am spus iar cea de pauza nu este platita deloc. Pentru cei interesati de bonusuri, firma ofera o prima de 100 euro lunar celor care se incadreaza la consum sub 30 l/100 km, iar bonusarile nu se opresc aici. Media de kilometri pe luna este de aproximativ 10.000 km, iar pentru cine face mai mult de 12.000 km lunar se mai adauga inca 50 euro; la peste 13.000 km se primeste un bonus de 100 euro, dar pentru a putea face asta trebuie sa fii foarte organizat si sa iti calculezi foarte bine timpul“, a adaugat Ovidiu Dumitrescu.

Soferia europeana

„In momentul in care m-am angajat la Denmark Transport, exista un contract cu o firma din Danemarca si am ajuns sa fac transport «la prelata» de undeva din orasul Kolding catre Germania in proportie de 80%, dar si catre Austria, Elvetia, Olanda sau Belgia. Am facut asta aproximativ 3 luni, apoi am trecut pe transport de containere, iar dupa ce am vazut cum sta treaba si la prelata si la containere, cand am avut de ales, am ales containerele. Desi aici este vorba de mai multa responsabilitate, sa inchizi si sa deschizi vama pentru fiecare marfa, este mai multa munca «intelectuala» – totusi, la prelata, indiferent de vremea de afara, trebuie sa aranjezi marfa in trailer, s-o asiguri cu chingi, mereu sa dai jos si sa pui prelata, iar pentru mine nu a fost o experienta placuta, fiind nevoit sa fac asta in anotimpul rece si ploios. La containere, te-ai dus la client, ai tras la rampa, ai pus sigiliul si mergi iar in port, desfaci, apoi asiguri 4 suruburi, faci CMR-ul si ai plecat, este mult mai simplu, dar mai multa birocratie. Daca stau si ma gandesc bine, nu pot spune ca am avut parte de vreun incident neplacut. Recunosc, la prelate, nu-mi placea partea cu efortul fizic pe conditii meteo «vitrege», dar altceva nimic. Nu mi s-a taiat prelata, nu mi s-a furat motorina, nu am avut niciun eveniment, desi am mai auzit ca unora li s-a intamplat. Cand am trecut de la prelate la containere, cred ca a durat aproximativ o luna pana m-am obisnuit cu particularitatile fiecarui terminal in care aveam treaba. Din ce am inteles de la colegi care au apucat sa faca transport de containere in tara, aici totul este diferit. Spre exemplu, ei spuneau ca in Constanta durau cateva zile toate operatiunile, care, aici, daca prinzi o zi mai putin aglomerata, in cateva ore ai si plecat. In momentul acesta, Germania a ramas destinatia mea principala cu plecare din Danemarca, mai exact portul Hamburg“, a spus Ovidiu Dumitrescu.

Latura umana

Nu putem uita sa amintim de conditiile de viata la care trebuie sa se adapteze un sofer atunci cand alege sa lucreze in strainatate. „La inceput, a fost foarte frumos pentru ca era totul nou, descopeream si invatam lucruri noi, ajungeam prin locuri in care nu ma gandisem ca voi ajunge vreodata. Acum, cand am aceasta experienta, nu pot sa spun ca as mai lua-o de la capat. Te solicita psihic foarte mult acest tip de job pentru ca esti departe de tot ce cunosti, de familie, de priet
eni, de stilul de viata al romanilor. Acum, spre exemplu, avem doua locatii cu bucatarie, cu dusuri, cu tot ce ne trebuie, dar, in lipsa acestora, trebuie sa iesi sa iti gatesti singur, sa te speli prin benzinarii, unde conditiile sunt bune dar… e greu cand toata viata ai facut altfel. Pana si gustul mancarii este altfel decat acasa. Fortand o comparatie, e ca atunci cand te duci la munte cu cortul, nu prea-ti plac conditiile, dar… traiesti. Eu nu-mi gatesc atat de des si mai cumpar «racituri» de la supermarketuri, dar, dupa o vreme, nu mai poti, ti se ia de ele. Acum, fata de perioada de inceput, reusesc sa cheltuiesc mai putini bani, dar, in medie, undeva intre 300 si 500 euro cheltuiesc intr-o luna de soferie in comunitate. Din auzite, unii reusesc sa traiasca chiar si cu mai putin de 300, dar, probabil, cu mai putine dusuri, cu mancare mai rar si mai proasta calitativ. Depinde ce fel de om esti…“, a concluzionat Ovidiu Dumitrescu, sofer Denmark Transport. A sofa in comunitate este din ce in ce mai „la moda“, insa, abia dupa ce ajunge acolo, un sofer isi poate da seama daca este pregatit pentru asa ceva, atat din punct de vedere profesional, cat si psihic. Dar, vorba aceea, cine nu risca nu castiga.

Reclame