E miezul nopții. Abia am terminat tura și plec de la birou spre casă. Liber prin oraș, prind verde la două semafoare, la radio zdrăngăne ceva cu baby în versuri. Intru într-un sens giratoriu, iar aici mi se strică seara. Un Logan alb de poliție nu oprește să-mi dea prioritate, așa că frânez brusc. Rcum-era-sa-ma-bat-cu-un-politist-o-intamplare-reala-prin-care-poate-trece-orice-sofer-128300ămân ca prostu’ în intersecție și, ca să nu scot capul pe geam să-l înjur pe milițian, îl claxonez!

„Ce-ai făcut mă!” – parcă îl văd pe Giani din Las Fierbinți în scena asta. Milițianul pune girofarul, pune și sirena și se ia după marele infractor care a îndrăznit să-l claxoneze că n-a oprit să dea prioritate. Opresc după 50 de metri – doar nu sunt nebun să fug de Poliție. Aici începe circul! Organul, un tip la vreo 25 ani, destul de masiv, cam cât mine, se legitimează și îmi cere actele. „Sunteți de la rutieră?” – întreb eu. „Actele la control” – spune el apăsat. În timp ce-i întind mormanul de hârtii (asigurare, permis, cartea mașinii, tot ce-am găsit prin torpedou) – îl apostrofez: „Nu știți că în sensul giratoriu, cel care face sensul are prioritate?”. Se uită la mine, îmi ia actele și pleacă la el în mașină. Acolo, discută cu un coleg, probabil căutau motiv de amendă. Mă dau jos, îmi scot telefonul și încep să-i filmez.

Întâmplarea nu este recentă și nu mai țin minte exact cum am ajuns să mă îmbrâncesc cu milițianul. M-am dus cu telefonul spre el și în momentul ăla mi l-a înfășcat! „Furt” – țip ca apucatul ! Oricum, nu era nici dracu’ la ora aia pe stradă să vadă incidentul. Milițianul ridică geamul mașinii și începe să umble în telefon. Căuta să șteargă filmarea cu îmbrânceala. Mă întorc la mașina mea, unde aveam al doilea telefon, unul mai răpciugos așa, și caut în agendă numele unor șefi din Poliția Constanța. Îi știam pe toți. Mă duc spre milițian și încep să-i înșir niște nume. Brusc, atitudinea lui de om în uniformă intangibil se schimbă. Nu mai stau la palavre și sun la cel mai mare nivel! „Mă scuzați șefu’ – uitați am o problemă cu un agent, poate mă ajutați !”. Îi explic omului ce și cum. La nici două minute, milițianul primește prin stație să mă lase în pace. Îmi returnează actele și telefonul, din care a șters filmarea, și pleacă maideparte în patrulă, căutând alt fraier pe care să-l facă.

Eram bucuros că am scăpat de prost, a doua zi n-am mai stat să-l caut, să-i fac plângere, oricum, n-aveam nicio dovadă a incidentului. Nu vreau să discreditez polițiștii prin acest articol, dar sunt mulți care poartă uniforma pe ei, degeaba. Dacă nu sunam la ora aia pe cineva, ce se întâmpla cu mine? Ajungeam la Secție, primeam și o amendă, sau mai rău, mă luam la bătaie cu milițianul.     Cunosc mulți polițiști. Și agenți și ofițeri. Oameni de nota 10 dar și uscături printre ei. Na, ca peste tot. De atunci, nu am mai avut probleme asemănătoare. Le-am și evitat, ce-i drept. Nu știi când dai peste un gabor ca cel întâlnit de mine și îți strică tot „zen-ul”. N-ai dovezi, n-ai martori, n-ai nimic.

Concluzia, acum la rece? Mai bine nu claxonam, evitam tot circul. Dar dacă el, omul legii, a fost atât de violent la un incident minor, mă întreb cum reacționează într-o situație cu adevărat de criză…

Reclame