Scania a început lansarea unei game complete de vehicule cu motoare Euro VI alimentate cu combustibili alternativi, cel mai recent introdus fiind un camion hibrid.

Mișcarea reprezintă un pas decisiv în angajament pe termen lung al companiei suedeze de a oferi o gamă completă de soluții de transport sustainabil. Punctul culminant al programului este un 11178243_745792985518811_260683227288636416_ncamion hibrid dezvoltat pentru distribuție urbană, ce combină un motor electric și unul termic alimentat cu biodiesel.

În portofoliu, Scania deține și alte motoare Euro VI care pot rula pe gaz și biogaz, biodiesel, bioetanol și mai nou motorina HVO. Acest lucru întărește poziția Scania pe piață, producătorul din Sodertalje având cea mai largă gamă de camioane Euro VI ce funcționează cu combustibili alternativi.

Cel mai nou și mai spectulos produs din oferta Scania este camionul hibrid. Soluția hibridă, dezvoltată chiar de Scania, permite unui camion de distribuție de 18 tone să funcționeze numai cu energie electrică până la doi kilometri. Operarea electrică este indicată situațiilor în care soluțiile clasice de propulsie (motor diesel) nu sunt potrivite, ca de exemplu, distribuția în oraș pe timp de noapte în zonele cu restricții de zgomot sau în cadrul depozitelor logistice și a parcărilor, acolo unde emisiile de gaze sau vehiculele pe gaz sunt strict interzise. Energia electrică este combinată cu un motor Scania Euro VI de 9 litri, care dezvoltă 320 CP, ce poate fi operat cu biodiesel, cum ar fi FAME sau HVO. Cu acest ultim tip de combustibil, dioxidul de carbon poate fi redus cu până la 92%.

Scania a fost primul producator care a introdus pe piață și a livrat motoare Euro VI, cea mai mare clasificare pentru emisii în Europa. De asemenea, a fost primul producător de camioane care a introdus pe piață o gamă completă de propulsoare ce funcționează cu trei tipuri diferite de biodiesel, ce oferă o reducere a dioxidului de carbon cu până la 65%, atunci când se utilizează combustibil FAME.

Mai mult, așa cum v-am informat recent, producătorul suedez a dat undă verde folosirii motorinei HVO pe motoarele Euro V și Euro VI existente, acest timp de combustibil alternativ reducând emisiile de dioxid de carbon cu până la 90%.

Reclame